curs dezvoltare personala

Curs Dezvoltare Personală » București » | Intensiv |

dezvoltare personala

Descriere sumară curs Dezvoltare Personala

cursul se organizează la cererea companiilor

Conceptul numit ”dezvoltare personală” este despre ceea ce faci, ceea ce simți și mai ales despre ceea ce ești. Atunci când nu suntem mulțumiți de una sau mai multe dintre aceste 3 direcții, înseamnă că nu suntem ”congruenți cu noi înșine”. Starea de ”congruență” este acea stare în care fiecare fibră din noi este în acord și nu există niciun fel de conflict intern. Este, de exemplu, acea stare pe care o manifestă sportivii de performanță atunci când doboară un record mondial.
Pare un concept pretențios și o stare pe care doar unii dintre noi o pot avea. Adevărul este că oricine poate ajunge acolo, însă, ca orice lucru pe care ți-l dorești, trebuie puțin exercițiu și implicare pentru a-l obține. Acest curs îți pune la dispoziție instrumentele necesare pentru a te ajuta să atingi această stare de CONGRUENȚĂ.
Pentru atingerea stării de congruență este necesar să se schimbe ceva în viața noastră. ”Doar două lucruri îți pot schimba viața: ceva nou intră în viața ta sau ceva nou se întâmplă în interiorul tău.”

De reținut înainte de a participa la trainingul de Dezvoltare Personala

  • ”Imposibilul” va deveni posibil. Albert Einstein spunea că ”Există lucruri despre care știm că sunt imposibil de realizat până când vine cineva care nu știe acest lucru și le realizează”. Ne propunem ca la sfârșitul cursului să fiți acel ”cineva” care NU ȘTIE, să vă considerați limitele orizonturi și să vedeți și simțiți ce se află dincolo de ele.
  • Starea de bine este atinsă. Starea de bine, prin obținerea congruenței, este minunată deoarece nu există niciun conflict între dorințe sau scopuri alternative sau contrare. Nu există decizii suplimentare la care să ne gândim, alternative de luat în considerare, nimic altceva de făcut în afară de ceea ce decidem să facem în acel moment. Mulți oameni descriu această stare neurologică, firească până la urmă, în termeni mistici precum ”a fi una cu universul” și multe resurse de timp și energie sunt consumate pentru a se atinge această stare.
  • Cursul este doar începutul. Acest curs nu poate fi privit asemenea oricărui alt curs. Fiind un curs ”transformațional”, schimbarea trebuie să continue pe tot parcursul existenței utilizând instrumentele și principiile expuse. Și aceasta deoarece în fiecare zi vor exista alternative din care să alegem și astfel să ajungem din nou la incongruență prin generarea de conflicte interne automate.
  • Secretele sunt explicate. Există anumite caracteristici ale creierului și psihicului uman valabile pentru orice ființă care stau în spatele acestor concepte. Nu este nimic mistic sau magic, iar principiile neurologice importante vor fi explicate în cadrul cursului pentru o mai bună înțelegere a instrumentelor expuse.
  • Unde te afli acum?
  • Majoritatea oamenilor își setează obiectivele și fac tot felul de planuri în vederea atingerilor fără să își facă mai întâi o evaluare a stării prezente. Este mai ușor să urci pe Himalaya dacă ești în Nepal decât dacă te afli în Islanda. Totodată, este mult mai ușor să ajungi la Polul Nord în al doilea caz decât în primul. Interesantă este posibilitatea ca indiferent de destinația aleasă să obții ceea ce vrei cu adevărat.
  • Unde vrei să ajungi?
  • De-abia după ce avem o evaluare corectă a situației prezente ne putem gândi unde vrem să ajungem. Polul Nord sau Himalaya? Și indiferent de ce alegem, să punem întrebarea esențială: ”Și asta la ce mă ajută?”
  • Care este traseul?
  • Acum că știm unde ne aflăm și unde vrem să ajungem, a venit momentul să configurăm traseul optim.
  • Cum pot îndruma oamenii din jur (angajați, familie, prieteni) către scopurile setate?
  • Avem punctul de plecare, punctul de sosire și traseul dintre cele două. Este momentul să contribuim și să îi influențăm pe cei din jurul nostru pentru a se dezvolta la rândul lor.

Acest curs se concentrează pe schimbarea ”interiorului” tău. Practic, prin instrumente specifice, participanții vor găsi răspunsurile la următoarele 4 întrebări:

Structura curs Dezvoltare Personala

Mai jos vă prezentăm tematica orientativă pentru trainingul de Dezvoltare Personala.

Prealabil cursului este recomandat ca trainerul să discute cu persoana responsabilă pentru a culege informații în vederea personalizării cursului. În funcție de prioritățile identificate, această tematică poate fi modificată. Pot fi adăugate noi puncte prioritare pentru compania dumneavoastră şi de asemenea altele pot fi eliminate. 

SESIUNEA 1

Munca de scop (cum se formulează și se ating obiectivele?)

Formularea unui scop sau obiectiv poate face diferența. Între ”Mi-aș dori să slăbesc 10 kg”, ”Ar fi necesar să slăbesc 10 kg”, ”Trebuie să nu mai fiu supraponderal” și ”O să slăbesc 10 kg în 3 luni de zile” este o mare deosebire. Totuși, un obiectiv, chiar dacă este bine stabilit, va avea șanse minime să fie realizat fără un sistem corect de valori și convingeri care să-l susțină. Va fi asemeni unei plante care a răsărit sănătos, dar pe care, dacă nu o uzi în fiecare zi, va muri. Așadar, iată ce se învață la curs:

  • Înveți să definești obiectivele pentru a fi în acord cu tine însuți;
  • Înveți cum să-ți atingi obiectivele, nu înainte de a identifica piedicile/provocările, resurse existente și necesare, posibilități de realizare, primul pas;
  • Afli care sunt convingerile care ne sabotează și cum poți să le faci să lucreze pentru tine;
  • Afli cum să repartizezi scopurilor pe palierele vieții (viața profesională, personală, socială, sănătate, familie);
  • Înveți cum să-ți stimulezi creativitatea și să-ți atingi obiectivele folosind strategia lui Walt Disney prin care a creat celebrele desene animate.
  • Afli cum se îmbină armonios partea teoretică și partea practică într-un curs.

SESIUNEA 2

Schimbarea instantanee a stării emoționale indiferent de context

De multe ori am fost puși în situații dificile din cauza stării emoționale. De câte ori nu ni se întâmplă ca, din lipsa de energie sau inspirație, să nu putem realiza un raport urgent la birou sau din cauza unei stări de nervozitate să nu ne putem concentra într-o negociere? Evident, ne-am fi dorit să fim plini de energie, creativi sau poate mai calmi în funcție de context. Există, în acest moment, instrumente prin care ne putem modifica starea de spirit și putem asocia anumite sentimente, beneficii și stări pozitive cu propria persoană instantaneu în orice moment. Aceste instrumente se numesc ANCORE. Ancorarea este procesul prin care orice stimul intern sau extern devine un mecanism ce declanșează o reacție. Ele creează obiceiurile și se fixează în subconștient. Practic, se învață cum să:

  • Accesezi instantaneu orice resurse proprii pentru a influența starea emoțională conform dorințelor personale;
  • Lucrezi cu ancorele – înlănțuirea, suprapunerea și colapsarea ancorelor;
  • Flosești cu succes instrumente de ancorare strategică.

SESIUNEA 3

Evaluarea stării actuale prin intermediul unui workshop de cunoaștere experiențială

Cunoașterea experiențială oferă o atmosferă mai distractivă, mai relaxantă și mai prietenoasă decât majoritatea workshop-urilor. Presupune o sesiune tip “cunoaștere” a sinelui, care se concentrează pe crearea de legături, oferirea unui moment de pauză pentru participanți, crearea oportunității de a sta față în față, atât cu ei înșiși, cât și cu ceilalți, pentru a obține puncte noi de vedere legate de momentul prezent al vieții. Este o sesiune puternică, care accesează inconștientul participanților și care creează un tip de comunicare unic între oameni. Participanții se conectează ușor cu ei înșiși, dar și cu alții, simțindu-se în siguranță, chiar și atunci când nu se cunosc. Ce se obține:

  • Destinderea atmosferei;
  • Evaluarea resurselor și a stării prezente prin joc;
  • Examinarea și rezolvarea unor eventuale conflicte interne prin intermediul fototerapiei;
  • Fixarea de obiective și clarificarea viziunii asupra vieții.

SESIUNEA 4

PDP (plan de dezvoltare personala)

Instrumentele, conceptele și exercițiile prezentate în cadrul cursului dau posibilitatea realizării unui plan prin care se evoluează și se crește ferit de conflicte interne și externe. Practic, se va putea stabilii un plan de acțiune personalizat pentru dezvoltarea în contextul carierei, educației, vieții sociale sau a celei de familie. Veți:

  • aborda toate direcțiile de dezvoltare personală: fizic, emoțional, mental și spiritual;
  • integra instrumentele prezentate în cadrul cursului într-un PDP propriu.
  • Veți putea formula scopuri fezabile;
  • Veți putea scoate la lumină toate posibilitățile de realizare a unui plan;
  • Veți putea elabora propriul Plan de Dezvoltare Personala (PDP);
  • Veți cunoaște noi instrumente de gândire, care vă vor ajuta să găsiți cele mai bune soluții și să concepeți strategii de succes în cadru organizațional;
  • Veți fi în acord cu propria persoană și cu ceilalți;
  • Veți ști ce sisteme de valori sunt comune într-un anumit mediu și cum pot fi ele scoase la lumină;

Abilități dobândite la finalul cursului:

Loc desfășurare training Dezvoltare Personala

Acest curs se desfășoară la sediul companiilor sau într-o locație aleasă de acestea

Durată curs Dezvoltare Personala

2 zile

Modalitate desfășurare

La solicitarea companiilor la o dată stabilită de comun acord

Număr participanți în grupă

Minim 6 Participanți – Maxim 15 Participanți

Solicitare Ofertă

Dacă doriți ca acest training să fie organizat în compania dumneavoastră sunați la 0737 499 499 sau trimiteți o solicitare la adresa business@traininguri.ro

Detalii Administrative curs Dezvoltare Personala

Până acum peste 1000 de companii au acordat încredere Extreme Training

logo arcadia
logo benjamin moore
logo brd
logo continental
logo dpd
logo draxlmaier
logo kiss fm
logo loteria romana
logo petrom
logo real
logo telecom
logo universitatea bucuresti

Previous
Next

Te-ar putea interesa și:

12 thoughts on “Curs Dezvoltare Personală » București » | Intensiv |”

    1. Olteanu Raluca

      Buna ziua,

      In cazul in care sunt mai multe solicitari luam in calcul organizarea acestui curs si la Oradea.

      Multumim!

  1. ANCA BALAN

    O INFORMATIE, VA ROG! LA ACEST CURS SE POATE INSCRIE UN ADOLESCENT CARE IMPLINESTE IN NOIEMBRIE 2018, 17 ANI?

  2. LENUTA STAN

    BUNA ZIUA
    AS DORI SA STIU DACA SE POT FACE SI ONLAINE CURSURILE DE DEZV PERSONALA
    SUNT INTERESATA DE ACEST CURS DAR PROBLEMA E CA EU LOCUIESC IN ANGLIA DE ACEEA V-AM INTREBAT DACA SE FACE SI ONLAINE
    VA MULTUMESC SI ASTEPT RASPUNS

    1. Buna ziua, Lenuta!
      Iti multumim pentru mesaj si sper sa poti avea posibilitatea sa participi la cursul de dezvoltare personala in Bucuresti. Este singura varianta disponibila in acest moment pentru ca specificul acestui curs nu permite desfasurarea online.

      Zi frumoasa sa ai!

  3. Vladu Cristina

    Buna ziua,

    Care este urmatoarea perioada cand se organizeaza cursul de Dezoltare personala? Dupa 4-5 iulie.

    Multumesc

    1. Buna Cristina,
      Ma bucur ca esti interesata de acest curs. Urmatoarea sesiune se va desfasura undeva prin luna octombrie insa cel bine iti recomand sa urmaresti agenda noastra de cursuri si sa te abonezi la newsletter-ul nostru pentru a afla ultimile noutati.
      Multumesc frumos!

Răspunde-i lui PURDEL VERA Cancel Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *